Prima / MEDIA DESPRE IDIS / Politic  /  Igor Munteanu: „Corupția ca ucigaș în serie. Un președinte NU are dreptul să se teamă”

Igor Munteanu: „Corupția ca ucigaș în serie. Un președinte NU are dreptul să se teamă”

imprimare
20.09.2016     268 

Sărăcia și corupția sunt două mari probleme ale R. Moldova care nu trebuie să lipsească de pe agenda viitorului șef al statului.

De această părere este directorul executiv al IDIS „Viitorul”, Igor Munteanu, care explică, în interviul de mai jos, de ce numărul oamenilor care mor cu zile aici, acasă, dar și al celor care pleacă peste hotare în căutarea unei vieți mai bune capătă proporții alarmante și spune ce poate face viitorul președinte al R. Moldova pentru a schimba situația.

Dle Munteanu, statisticele arată că majoritatea cetățenilor din R. Moldova sunt săraci, partenerii de dezvoltare ai țării noastre ne recomandă cu insistență să combatem cât mai urgent corupția, iar după ultimele evenimente care ne-au dus „faima pe tot globul”, pare că ne adâncim tot mai mult într-un haos care pune sub semnul întrebării eficiența acestui stat. Cum explicați Dvs. legătură dintre sărăcie, corupţie şi haos? Cum am ajuns aici?

Fiecare dintre noi poate fi, ori deja este, victima nemijlocită a celor trei rele numite de Dvs., care se alimentează între ele. Sărăcia se ascunde în numărul mare de inegalități, injustiții, traume sau excluziuni pe care un stat le acceptă ori le tolerează tacit sau explicit. Dar și ca urmare a impunității celor care acționează în detrimentul statului, politicieni și demnitari de stat certați cu legea, cei care sunt aproape convinși că au dreptul de a-și folosi pozițiile deținute în stat ca pe niște feude private și care sunt gata „să se înfrățească și cu dracul”, pentru a-și păstra privilegiile și dreptul de se îmbogăți pe contul statului, ocolindu-i legile ori făcându-le, prin viclenie, dependente de interesele lor egoiste.

Este, cu siguranță, o problemă de comportament delincvent, dar este și o problemă a statului care lasă ușa deschisă pentru asemenea gen de crime. Un stat în care nu sunt dezvoltate mecanismele de control și supraveghere, de verificare a averilor demnitarilor este, la drept vorbind, ca o stână fără câini, în care se fură pe un cap și în care foarte mulți ajung la diverse slujbe de stat doar pentru a se îmbogăți rapid și criminal și care-și pot ușor imagina că pot scuipa pe interesele concetățenilor acestei țări de pe cea mai înaltă clopotniță.

Și pe încrederea partenerilor de dezvoltare, care vorbeau în ultimii ani despre R. Moldova ca despre o „poveste de succes”…

Exact. Am avut recent cazuri grave privind politicieni care-au urzit planuri de îmbogățire rapidă, dar și de instituții care s-au lăsat folosite, astfel încât ceea ce exista mai bun ca reputație și credibilitate externă a Republicii Moldova s-a evaporat într-o singură noapte, ca un vis de vară.

De aici și haosul, și lipsa de speranță, care efectiv împing anumite grupuri sociale să emigreze în căutarea unei vieți mai bune, simțindu-se trădate de elitele acestui stat sau de marginalizarea vizibilă a unor alte grupuri, care se pun în slujba câtorva „case mafiotizate” din R. Moldova, gândind că nu poate exista și un alt model de organizare a treburilor publice în acest stat și că, până la urmă, „răpitorii întotdeauna vor fi în câștig”.

Mi-aduc aminte, cu acest prilej, de eticheta pe care Hilary Clinton, actualul candidat democrat din SUA, o atribuia corupției chiar într-o vizită a sa în Europa de Est, numind-o „ucigaș în serie” și susținând că anume corupția sistemică distruge țesătura organică dintre stat și cetățenii săi, dintre politicieni și votanți, familii și copii, generația de astăzi care ucide în fașă viitorul copiilor nenăscuți, în acest moment, care ar fi putut avea o altă șansă, dacă doi și mai mulți oficiali ai statului nu s-ar fi lăcomit la ceva ce nu le aparținea. Mă refer aici și la băncile fraudate în 2014-2015, și la Aeroportul Internațional Chișinău concesionat în mod tâlhăresc, și la alte sute de cazuri de privatizări trucate, despre care am auzit după mulți ani de la fapta comiterii acestor crime.

Apropo de fraudele din sistemul bancar și de concesionarea aeroportului, credeți că inacțiunile instituțiilor statului, în primul caz, și deciziile autorităților, în al doilea caz, au pus în pericol securitatea statului?

Cu siguranță. În ambele cazuri, dar și în multe altele, întrezărim acte de corupție, există și anchete penale în desfășurare. Eu văd corupția ca o amenințare majoră de securitate națională. Nicidecum o amenințare latentă, ci una care este egală ca efecte distructive cu o epidemie de ciumă.

Cum arată astăzi R. Moldova? În mai puțin de o treime din localitățile R. Moldova, populația are acces permanent la apă potabilă curată și doar în 7% din localități există sisteme funcționale de canalizare și epurare a apelor reziduale.

Infrastructura construită în timpul URSS a degradat, în timp ce alte instalații de alimentare cu apă, canalizare apar într-un număr insuficient. Populația rurală are acces mult mai redus la apă potabilă curată decât cea urbană, ceea ce se reflectă într-un număr mai mare de îmbolnăviri și o rată a mortalității sporite, care conduce la o reducere accelerată a populației: de la 4,1 mln. în 1989 la 3,2 mln. în 2004.

Nivelul scăzut de trai, finanțarea insuficientă a programelor de sănătate publică, lipsa cadrelor medicale, viața în condiții de deficit permanent și frici legate de ziua vieții de mâine influențează într-un grad înalt rata morbidității și a mortalității.

Potrivit Strategiei de alimentare cu apă și sanitație (2014-2028), R. Moldova are nevoie de cca două miliarde de euro sub formă de investiții, pentru a rezolva doar problema accesului la apă potabilă. Însă, cu ritmul curent de atragere a investițiilor din ultimii doi ani, R. Moldova ar avea nevoie de puțin 50 de ani, de două ori peste termenul de implementare a strategiei, pentru a atrage asemenea resurse.

Ne putem permite un asemenea ritm de implementare a reformelor, în condițiile în care studiile UNFPA arată că, până în 2050, mai rămânem fără un milion de populație, dacă actuala stare de lucruri rămâne neschimbată?

Datele CNMS arată o tendință alarmantă a faptului că în structura mortalității populației prevalează rata mortalității a persoanelor la vârsta aptă de muncă, în special în mediul rural, ceea ce vorbește despre o expunere dramatică a populației din mediul rural la boli, îmbolnăviri subite, decese la vârste înainte de pensionare, o situație care pare să scape de sub control instituțiilor sanitare și medicale ale țării.

În 2015, speranța de viață la naștere era de 71,6 ani, menținându-se un decalaj mare, de opt ani, între bărbați și femei (67,5 și 75,5 ani), dar și un decalaj semnificativ între mediul rural și urban, cauzat de rata mortalității populației. Declinul de viață menține o rată înaltă a emigrației în R. Moldova. Astfel, 70% din cauzele invocate de migranți se referă la starea lor economică, sărăcia, pierderea statutului profesional mulțumitor pentru persoanele interesate să emigreze.

În 2014, Biroul Național de Statistică estima oficial un număr de cca 984 000 de emigranți, care se stabilizează încet nu pentru că nu mai există motivele inițiale care-au provocat valurile succesive de emigrație, ci pentru că nu mai există populație activă care să alimenteze noi valuri și care au plasat R. Moldova printre țările cu cele mai înalte rate de emigrație de pe glob, o faimă deloc pozitivă pentru imaginea de țară.

Este evident că această criză prelungită din economia națională, lipsa de oportunități de muncă, delapidarea proprietăților de stat și alte probleme care au lovit în interesele reale ale cetățenilor sunt „plăgile” acestui stat, care urmează a fi vindecate.

De ce credeţi că R. Moldova nu a fost în stare să depăşească nici problemele legate de sărăcie, nici pe cele legate de corupţie în cei 25 de ani de independenţă, astfel încât am ajuns să ne plângem că oamenii mor cu zile aici sau pleacă din țară în căutarea unei vieți mai bune?

Atunci când a existat creștere regională, și economia R. Moldova a părut să se amelioreze, mă refer aici la oxigenul de creștere economic dintre anii 2003-2007, în care creșterea anuală de 6,4 părea să fie un bonus bine meritat de Guvernul de atunci (Tarlev/Greciannîi). Cât de nerealiste au fost estimările super-optimiste de creștere economică stabilă s-a văzut în momentul crizei bancare din UE (2008-2009), care a arătat cu lux de amănunte că R. Moldova are o economie vulnerabilă la șocurile regionale, inhibată de monopoluri, înțelegeri de cartel și este extrem de fragilă.

Există mai multe probleme de ordin structural, care adâncesc aceste vulnerabilități. Deși are un teritoriu foarte mic, în R. Moldova există vaste discrepanțe regionale, atât la indicatori de ocupare a forței de muncă (nord-centru-sud), dar și la acces la infrastructură, internet, educație. În 2015, din numărul total al populației ocupate, 31,7% sau 381,9 mii de persoane au fost antrenate exclusiv în agricultură, cei mai mulți – în agricultura de subzistență ca mijloc de supraviețuire biologic, în timp ce doar 12,3% din populație se regăsea în domeniul industriei și 8,8% în alte activități.

Productivitatea extrem de scăzută din agricultură explică salariile mici și disparitățile de gen ale unor meserii, mai frecvent atribuite bărbaților, în timp ce femeile, plătite cu 12% mai puțin decât bărbații, potrivit datelor din 2015, sau neocupate în sfera agriculturii au fost forțate să emigreze. Circa 60% din salariații înregistrați oficial sunt angajați de stat – fie în cadrul unor instituții bugetare, fie în cadrul unor întreprinderi de stat.

Un studiu elaborat de IDIS „Viitorul” în 2016 arată că numai două ministere de ramură, Ministerul Economiei și Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, dețin controlul asupra a 124 de întreprinderi de stat, active pe piață, adică asupra a o treime din numărul total. Studiul arată că participarea statului în economie depășește, astfel, de 2,7 ori media acestui indicator calculată pe statele OECD, fiind de două ori mai mare chiar și față de acele state, care-și recunosc orientarea lor „socială”, cum ar fi Danemarca și Norvegia.

Chiar și față de Ucraina, Republica Moldova deține un control de două ori mai mare a prezenței statului în economie, care, în mod predictibil, nu se reflect pozitiv asupra rezultatelor economice. Din circa 112 societăți pe acțiuni în care statul, Guvernul R. Moldova, deține cote de participare, doar 32 au avut profit în 2014, conform statisticilor economice accesibile, în timp ce pierderile celorlalte s-a ridicat, în 2014, la 468 de milioane de lei, cu 253 de milioane mai mare decât profitul total înregistrat de sectorul economic gestionat de Guvern.

Cauza acestor pierderi ar trebui s-o căutăm în managementul defectuos al proprietăților de stat?

Evident, dar la managementul defectuos se adaugă și corupția din sistem, amatorismul unor partide care-și plasează oamenii nu pentru a performa, ci pentru a deservi și susține diverse clientele utile în procesul deținerii puterii.

Deși s-a bătut monedă pe tema căutării „motoarelor de creștere economică”, guvernele nu au reușit să obțină performanțele așteptate de populație. Oamenii au continuat să emigreze, Produsul Intern Brut a continuat să se subțieze în raport cu indicatorii țărilor din vecinătate, iar discuțiile efective asupra priorităților economice s-au amestecat, de cele mai multe ori, cu promisiuni populiste, campanii ideologice și alte chestiuni efemere, care au discreditat intențiile afișate.

Martorul neutru al acestor eșecuri economice sunt indicatoarele globale. Astfel, Indicatorul competitivității globale (The Global Competitiveness Index 2014-2015) al Forumului economic mondial plasează R. Moldova pe locul 82, mai jos decât România – 59 și Ucraina – 79, iar Indicatorul Libertății Economice, calculate de Heritage Foundation, situează R. Moldova pe poziția 111 într-un clasament format din 165 de țări. Acest fapt indică, în opinia autorilor acestui clasament, „o economie preponderant neliberă” și o stagnare certă față de evaluările anterioare.

În același clasament, România se află pe poziția 57, la categoria de state „moderat libere”, iar Ucraina - pe locul 162, la categoria statelor „represive”. Din păcate, statul rămâne și astăzi principalul furnizor de locuri de muncă, ceea ce vorbește despre faptul că reformele economiei de piață nu sunt aplicate uniform, iar managementul întreprinderilor aflate în continuare în proprietatea statului nu sunt gestionate eficient. Și la capitolul libertății investiționale, R. Moldova este surclasată de România – plasată pe locul 23, dar stă un pic mai bine decât Ucraina. Totuși, să nu uităm că statul ucrainean se află în condiții de război activ, chiar dacă germenii separatismului teritorial sunt asemănători regimului marionetă din stânga Nistrului.

Scorurile sunt instrumente de analiză comparată, în spatele cărora stau sute de indicatori, estimări și discuții cu cei care suferă consecințele unei economii „nelibere”, presărate de acțiuni abuzive și înțelegeri de cartel. Poți să le ignori, dar asta nu înseamnă că ele nu vor fi citite de alții, în special de cei pe care-i așteptăm în calitate de investitori străini sau de opiniile cărora depinde esențial tipul de sprijin bilateral de care R. Moldova are nevoie.

Dle Munteanu, pe 30 octombrie curent vom avea alegeri prezidențiale. Credeți că șeful statului ar trebui să fie preocupat de combaterea corupţiei din R. Moldova, de asigurarea unui mediu de afaceri sănătos, cu reguli clare pentru toți? Cum ar putea acesta să rezolve problemele respective la modul practic, dacă există un premier pentru asta?

Este adevărat că într-un regim semiprezidențial, prim-ministrul este responsabil de politici economice, fiind interfața Executivului în raport cu Legislativul. Totodată, Constituția impune prim-ministrul să-l informeze pe șeful statului în problemele de o deosebită importanță pentru țară, care, în virtutea atribuțiilor sale speciale, poate iniția consultări privind probleme urgente și de importanță deosebită, poate suspenda actele Guvernului ce contravin legislației până la adoptarea hotărârii definitive a Curții Constituționale, poate promulga ori bloca promulgarea unor legi, poate lua și alte măsuri pentru asigurarea securității naționale și a ordinii publice, în limitele și condițiile legii.

În calitatea sa de garant al suveranității, independenței naționale, al unității și integrității teritoriale, președintele R. Moldova poate fi cel mai înalt oficial cel mai apropiat de nevoile reale ale cetățeanului. Sunt atât de multe probleme de securitate economică, rămase în derizoriu sau fără atenția și răspunsurile adecvate din partea statului, încât, cu siguranță, un președinte bine intenționat și responsabil ar avea foarte multe de făcut ori, mai degrabă, de reparat din ce s-a stricat în mașinăria statului. Personal, eu cred că viitorul președinte ar putea fi un promotor credibil al nevoii de îmbunătățire a climatului investițional și de afaceri, trasând indicatori clari de debirocratizare, creștere a competitivității și dezvoltării mediului de afaceri în Republica Moldova.

Mai ales că avem și exemple. Toomas Hendrick Ilves, președintele Estoniei, și-a asumat un rol activ în vederea promovării Estoniei ca model de inovație tehnologică și destinație pentru investiții. În 2015, PIB Estoniei era de 36,947 de miliarde de dolari sau 29,543 de dolari per capita la o populație de 1,3 milioane de locuitori.

Pentru comparație, PIB-ul R. Moldova a fost de 7,94 de miliarde de dolari sau 5,006 per capita.

Ce ar putea să facă concret viitorul șef al statului, mai ales că, știm, legislația îi oferă atribuții limitate? Cum ar trebui să arate o eventuală agendă de care să se țină președintele R. Moldova?

Un președinte onest nu ar trebui să se limiteze la rolul important, dar limitat de „arbitru național”, ci ar trebui să caute noi forme de a asigura securitatea energetică a țării, deblocarea accesului investitorilor străini spre domeniile în care aceștia ar putea servi cel mai bine imperativului de dezvoltare a țării.

Un bun președinte ar trebui să elimine tot ce-i învechit, corupt, ilicit din structura de putere a statului, restabilind credibilitatea acestuia pe plan extern și pe plan intern. Un far călăuzitor ar trebui să-i servească viitorului președinte al R. Moldova Acordul de Asociere cu UE, de care noi, cetățenii acestei țări, trebuie să ne ținem strâns, ca de un colac de salvare într-o mare zbuciumată și plină de rechini periculoși. Restabilirea încrederii în justiție, deopotrivă cu eliminarea fraudelor din sistemul bancar, decuplarea intereselor obscure ale unor cercuri de afaceri de instituțiile statului, toate acestea sunt misiuni uriașe de care un viitor președinte responsabil ar trebui să se ocupe.

În aceste condiții, un viitor președinte ar trebui să dea dovadă de multă creativitate și imaginație, dacă ținem cont de realitățile de aici…

Din păcate, aceasta a lipsit mult de-a lungul tranziției celor 25 de ani, împliniți de R. Moldova pe 27 august. Retroactiv, putem constata că unii dintre foștii președinți au arătat multe inițiative și dinamism, în timp ce alții s-au dovedit inerți, răzbunători, plafonați de puținele idei pe care le-au avut în anumite cicluri politice și foarte puțin capabili să reziste ispitelor sau fărădelegilor care s-au întâmplat cetățenilor acestei țări.

Mă refer, în acest sens, la furtul miliardului din băncile controlate de stat, la tranzacțiile bancare dubioase și la alte afaceri despre care unii președinți au știut, dar s-au temut să intervină ori poate, vom afla mai târziu, au fost ostatecii unor grupuri de presiune, incorporate acestor instituții din jurul președintelui.

Există un adversar de temut, care trebuie să ne mobilizeze pe toți: corupția, birocrația și tratamentul abuziv contra antreprenoriatului, favoritismul, clientela politică, barierele administrative. Toate acestea fac în ansamblu ca economia Republicii Moldova să se zbată între viață și moarte, agonizând între câteva grupuri influente de business, interesele cărora trebuie să facă obiectul de investigație al Procuraturii Anticorupție.

În Republica Moldova, drepturile de proprietate sunt extrem de fragile, ceea ce creează posibilități de acaparare a businessului prin metode de preluare agresivă, pe căi de raider, ceea ce demotivează antreprenoriatul local și străin să desfășoare activități stabile. Totodată, tratamentul inechitabil pe care diferiți antreprenori îl primesc din partea statului contribuie la crearea unor rețele infracționale între birocrați și grupuri organizate, ceea ce poate fi vindecat numai printr-o transparență maximă, prin politici de simplificare a mediului de afaceri și monitorizarea averilor deținute de oficiali.

Un președinte nu are dreptul să se teamă. Atunci când factori decizionali din Executiv ori din Legislativ nu-și îndeplinesc obligațiile constituționale, un președinte trebuie să intervină în formele legale prescrise de Constituție pentru a face față oricărei situații imaginabile. El este cel care trebuie să creeze oportunități de mobilizare instituțională și politică a națiunii în folosul unor obiective strategice și tot el este cel care va trebui să recâștige încrederea cetățenilor în stat.

Vă mulțumim!

Interviu realizat de ANB, cu sprijinul IDIS „Viitorul” și al Camerei de Comerț Americane



Plasează articolul în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin


Comentarii Adaugă comentariu
Nume, Prenume *:
E-mail:
Comentariu * caractere rămase