Prima / MEDIA DESPRE IDIS / Politic  /  Igor Munteanu: O federalizare de tip rusesc ar oferi separatiștilor un statul de ”jucător cu drept de veto” într-un stat care nu ne-ar mai aparține

Igor Munteanu: O federalizare de tip rusesc ar oferi separatiștilor un statul de ”jucător cu drept de veto” într-un stat care nu ne-ar mai aparține

imprimare
25.11.2016   report.md  336 

Proiectul de federalizare a Republicii Moldova pe care încearcă să-l reanimeze candidatul aspirant la funcția de președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, avantajează doar interesele Rusiei în această regiune, scrie report.md

O eventuală revenire la acest subiect ar îngloda Republica Moldova în datorii imense, iar regiunea transnistreană ar obține drept de veto și ar bloca toate inițiativele de reformă și parcursul european al Moldovei. Este opinia directorului executiv al IDIS „Viitorul”, Igor Munteanu, ex-ambasador al Republicii Moldova la Washington, care a răspuns la întrebările Report.md.

Report.md: - Igor Dodon a fluturat un „concept” de federalizare și anterior, dar și în campania electorală. Zice el că așa ar putea fi soluționat conflictul transnistrean. În 2013, când a venit pentru prima dată cu această inițiativă, propunea să existe trei subiecți ai federației: Moldova, Transnistria și Găgăuzia. Haideți să încercăm să înțelegem ce urmărește.

Igor Munteanu: - Propuneri despre un model federalist salvator, care ar „rezolva” în mod magic problema conflictului înghețat din Republica Moldova au existat și anterior. Amintiți-vă de conceptul de ”stat comun” introdus în vocabularul negocierilor dintre Moscova și Chișinău de Evghenii Primakov prin anul 1997. Președintele P.Lucinschi era în al 9-lea cer de bucurie că i-a convins pe ruși să-i dea dreptate. În realitate, Moscova își promova cu insistență proiectul de consolidare a enclavei separatiste în raport cu Chișinăul. Concomitent, s-a trecut la prelucrarea elitelor găgăuze, care au revenit la subiectul competențelor după modelul unei feude teritoriale.

La proiectul federalizării s-a revenit abia în anul 2003. Președintele de atunci al PCRM, Vladimir Voronin, parafase fiecare filă a Planului cunoscut drept ”Memorandumul Kozac”, după numele oficialului rus, însărcinat cu negocierea acestui document, dar inițiativa nu a prins. A existat o rezistență puternică din partea societății civile, a opoziției politice și a comunității internaționale. Și atunci, și acum, un element toxic al acestui proiect politic de pretinsă reglementare a ținut de obstinația cu care Moscova promova ideea de a menține trupele sale militare în calitate de ”garant al reglementării” pe teritoriul Republicii Moldova.

În anul 2003, Dmitri Kozak izbutise să introducă în textul faimosului său document o menține după care aceste trupe s-ar fi aflat pentru încă 40 de ani ca garanție a respectării obligațiilor părților. Nici în acest moment nu există certitudinea că o reglementare politică după model federalist ar fi precedată de o retragere imediată și necondiționată a trupelor rusești,  care reprezintă, în opinia mea, singurul obstacol al reglementării conflictului.

- Care sunt riscurile și pericolele în cazul federalizării Republicii Moldova?

- Pentru candidatul aspirant la funcția de președinte Igor Dodon, tematica federalizării este un instrument de presiune și de comunicare, în același timp. Pe de o parte, Dodon transmite semnalul că este singurul politician, care ar fi capabil să îmbrățișeze proiectul de care este Rusia interesată în cel mai înalt grad, solicitând în schimb un tratament corespunzător. Având în vedere suspiciunile existente că nu ar fi un actor pe deplin autonom, sprijinul Moscovei i-ar servi lui Dodon pentru a-și întări pozițiile în Republica Moldova.

Fără îndoială, Rusia este statul care și-ar dori foarte mult ca Republica Moldova să accepte Tiraspolul în calitate de subiect al unei posibile federații, ceea ce ar genera numeroase efecte juridice și politice. Dintr-un foc, Rusia ar obține acceptarea de către Chișinău a obligației de a achita datoriile uriașe acumulate de regimul separatist transnistrean, aproape 6 mlrd $, pentru consumul de gaze naturale. În al doilea rând, Rusia ar rezolva pentru sine și problema finanțării acestei regiuni, care-și cere lunar retribuția, în condițiile în care bugetul federal al Rusiei plesnește din toate încheieturile, iar răbdarea oamenilor sfâșiați de impactul dezastruos al aventurilor separatiste din stânga Nistrului, pare să aibă anumite limite. Or, se știe foarte bine că de-a lungul ultimilor 25 de ani, singurul factor major, care a menținut pe linia de plutire acest regim separatist a fost sponsorizarea necondiționată a Federației Rusie – militar, economic, financiar, diplomatic și în toate alte chipuri în care i s-a cerut să-și sprijine făcătura.

Acum, am ajuns la o etapă în care contextul regional de securitate s-a schimbat brusc ca urmare a războiului din Ucraina. Povara finanțării acestui separatism regional a devenit prea grea chiar și pentru fanteziile geopolitice ale Moscovei. Cum le spune și premierul D.Medvedev rușilor din Crimeea: ”bani nu sunt, dar voi țineți-vă!”. Peste 80% din exporturile transnistrene merg astăzi spre piața comună a UE și consumatorii din Republica Moldova. Și este absolut evident că nu mai putem vorbi despre faptul că Rusia ar putea, economic, să reancoreze economic dinamica regiunii separatiste. Despre unirea cu Federația Rusă – aceasta n-o mai cred nici măcar postacii plătiți de Putin.

În aceste condiții, Moscova ar profita din plin de prostia fatală a unor politicieni moldoveni, care și-ar asuma federalizarea sub numele de ”reglementare a conflictului”. De fapt, proiectul unei federalizări în Republica Moldova ar însemna o reconstruire completă a statului pe care îl cunoaștem în prezent sub numele de Republica Moldova. Autorii acestui proiect ar trebui să dărâme de la început acest stat pentru ca pe ruinele lui să ridice tricolorul cu vulturul bicefal al Federației Ruse, proclamând o federație care nu ne-ar mai aparține nouă, cetățenilor acestui stat.

La modul practic, asta ar însemna o triplare a costurilor de administrare a statului. În condițiile în care acest proiect politic ar trece, Moldova ar trebui să recunoască prin definiție, toate datoriile pe care transnistrenii le-au acumulat în ultimii 20 de ani. Este vorba de… 6 miliarde de dolari, ar trebui să accepte existența unui sistem financiar-bancar paralel și a unei armate transnistrne, la care liderii de la Tiraspol nu par a fi dispuși să renunțe. Și ar mai însemna, evident, o repudiere radicală a tuturor vlăstarelor democratice cu care mulți dintre noi deja ne-am obișnuit și pe care regimul separatist le-a tăiat în mod sistematic de la rădăcină. Nu există presă liberă în Transnistria, după cum nu există societate civilă liberă, pentru că toți cei care cooperează cu alte țări sunt etichetați ca ”agenți străini”, conform legislației copiate după legile Federației Ruse.

Acesta ar fi costul așa-zisei federalizări, care ar însemna de fapt o ”transnistrizare” accelerată, urmând ca disputele să fie soluționate, mi se pare absolut logic în această ordine a priorităților, de către trupele militare rusești ori de către emisari ai Federației Ruse, cum este Dmitrii Rogozin, „reprezentant special al președintelui Putin pentru Transnistria”, tot el ”mercenar” cu toate actele în regulă în războiul din 1992. Un asemenea model pe mine personal nu mă atrage sub nici o formă.

În plus, motivul pentru care Moscova propune cu foarte multă insistență modelul său federalist este de a încorpora în structura politică a statului național Republica Moldova un subiect statal cu drept de veto pentru a bloca orice decizie, care ar devia de la conceptul de ”suveranitate limitată” pe care Moscova o aplică în raport cu fostele republici sovietice.

Vă amintiți că V.Putin afirma în 2008 că Ucraina nu este un stat și, respectiv, deciziile suverane ar trebui să fie luate nu la Kiev, ci în altă capitală. Mai târziu, tot Moscova cerea Kievului să accepte ideea unui format trilateral de negocieri înainte de a semna Acordul de Asociere cu UE. În 2016, Igor Dodon propune exact acest format trilateral din care să facă parte UE și Rusia pentru a ”revizui” defectele Acordului de Asociere RM-UE, pe care l-a criticat neobosit în ultimii 2 ani.

Reiese foarte clar că în condițiile în care Moldova ar accepta un aranjament federal în raport cu Transnistria, Federația Rusă va avea un argument în plus să impună punctul de vedere al administrației de la Tiraspol în orice situație în care nu ar fi de acord cu pozițiile pe care le-ar susține Guvernul de la Chișinău. Am obține un guvern marionetă, controlat prin mecanisme de influență recunoscute constituțional. Nominal, ar fi un stat comun. În realitate, Federația Rusă și-ar păstra și chiar extinde controlul ilicit, doborând fragila suveranitate pe care Republica Moldova a obținut-o cu atâta greutate după 1991. Respectiv, Moscova ar fi foarte interesată ca asemenea aranjament de stat să prăbușească angajamentele noastre internaționale față de UE, deja ratificate de toate parlamentele statelor membre ale UE, pentru ca să reducă la zero marele succes pe care l-a avut Moldova atunci când a semnat Acordul de Asociere cu UE și cel de liberalizare a regimului de vize din 2014.

Totodată, printr-un proiect stupid de federalizare, Rusia și-ar rezolva câteva mari probleme:

1. cea legată de finanțarea separatismului transistrean – va pune această povară pe contul Guvernului de la Chișinău și ar folosi slăbiciunile economice ale Republicii Moldova pentru a inteveni de câte ori va avea chef;

2. ar distruge statul Republica Moldova în formula în care îl cunoaștem noi, mobilizându-se să elimine din structurile sale de putere elitele prooccidentale și în special cele naționale;

3. ar compromite relațiile Moldovei cu UE și ne-ar bloca parcursul european, provocând crize succesive de funcționare, dezastrul bancar provocat în 2015 fiind o acțiune deliberată de compromitere a cursului pro-UE.

După cum vedeți, scenariul este sumbru, pentru că nu se leagă sub nici o formă cu interesul național al Republicii Moldova. Asta nu poate însemna progres, bunăstare și nu poate asigura un viitor predictibil cetățenilor acestei țări.

- Unii au numit federalizarea văzută de Igor Dodon ca pe un fel de „transnistrizare” a întregii țări…

- Probabil că îi putem zice și așa, pentru că în condițiile degringoladei provocate pe scena politică din Republica Moldova, Federația Rusă pescuiește cu multă abilitate în aceste ape tulburi. În plus, Rusia acționează de multe ori ca bulterrierul la sânge – își propune să obțină cât mai mult de fiecare dată când observă slăbiciune și nesiguranță la nivelul autorităților centrale.

- Ce s-ar întâmpla, în cazul federalizării, cu armata rusă din regiunea transnistreană? Ce s-ar întâmpla cu așa-zisa „armată” a autoproclamatei „rmn”?

- Nu poate fi vorba de nici un fel de reintegrare a regiunii transnistrene atâta timp cât acolo există trupe militare străine. Armata rusă, conform proiectului rusesc, ar urma să rămână în continuare ca garanție pentru procesul de reglementare. Dar, rămânând, de fapt, ar exercita o influență negativă deosebit de mare. Ori, nu poate fi vorba de o reglementare pașnică a unui conflict în prezența unei armate străine. E de neimaginat! De regulă, sunt invitate trupe de pacificare sub egida unei organizații internaționale cu renume. Nu putem spune că acești așa-numiți „pacificatori” ruși sunt neutri, că sunt profesioniști și că prezența lor aduce calm și siguranță cetățenilor din zona de conflict. Prezența militară rusă doar antagonizează populația locală și deloc nu oferă garanții că nu vor izbucni alte conflicte militare pe viitor.

- Cum ar influența o eventuală federalizare relațiile Republicii Moldova cu vecinii săi – România și Ucraina, dar și cu Rusia și UE?

- O eventuală federalizare, ca proiect politic promovat de Moscova, nu ar fi adresat doar Chișinăului, dar poate în primul rând Ucrainei. Moscova testează o situație de modelare a relațiilor dintre Kiev și Donbas, în acest moment, căutând cu înfrigurare modele și argumente care ar convinge și alte puteri europene că războiul din estul Ucrainei, pe care l-a provocat și-l sponsorizează de fapt, ar putea fi rezolvat dacă Guvernul de la Kiev ar accepta să recunoască Donbasului un statut de subicect al unei ipotetice federații ruso-ucrainene. După cum vedeți, analogia Tiraspol-Chișinău este deosebit de fidelă intereselor urmate de Rusia în Ucraina. Respectiv, dacă ar reuși să federalizeze Moldova, același model ar fi propus ca exemplu pozitiv pentru reglementarea conflictului militar din Estul Ucrainei. Prin urmare, orice guvern normal și sănătos la Kiev nu ar accepta o asemenea federalizare după rețetă rusească și, respectiv, partenerii noștri ucraineni nu ar sprijini sub nici o formă o politică de concesionare a suveranității către subiecți federali, pentru că din această situație ar apare următoare mișcare – transportarea acestui model ”proxi” pe teritoriul minat de ostilități militare al Ucrainei. Nu ar fi favorabil nici Occidentul unui asemenea model, care ar servi doar intereselor imperiale rusești și nicidecum populației din regiune sau statului de drept Republica Moldova, care are nevoie imperativă de întărire, reanimare, consolidare, europenizare și nu de transnistrizare.

Nu mai vorbim aici de interesele statului prieten România, care are un interes strategic de a contribui la bunăstarea și stabilitatea democratică a Republicii Moldova, nu de ruinarea și înfeudalizarea acesteia după rețete rusești. Nu ar trebui să subestimăm faptul că România are obligații directe prin faptul că a recunoscut independența Republicii Moldova, în 1991 și are, în acest moment obligații față de peste jumătate de milion de cetățeni români care locuiesc în Republica Moldova, iar între timp are și niște cetățeni ai săi, care au cerut și au primit cetățenia Republicii Moldova. Ei sunt cei care au nevoie de protecție și salvgardare contra oricăror fantezii politice pe care unii politicieni ar trebui să le experimenteze la început pe cobai.

Ce ar însemna o federalizare cu unul sau mai mulți subiecți cu drept de veto? Vedeți că în acest moment, Curtea Constituțională nu poate remedia niște conflicte de legalitate nici măcar în raport cu UTAG, dar ce se va întâmpla atunci când 2 sau poate chiar mai mulți subiecți federali ar contesta aproape orice decizie luată de guvernul central!? Evident că ar conduce la blocarea tuturor politicilor considerate importante de guvernul central și interesele naționale ale Republicii Moldova.

- Ați vorbit mai sus de acea rezistență a societății și a prietenilor externi contra federalizării în 2003. Acum pe cine sau pe ce putem miza, pentru a bloca o astfel de inițiativă?

- Contextul european de securitate s-a schimbat fundamental. În acest moment, Federația Rusă se află sub un regim de sancțiuni internaționale accentuate. Logica ordinii internaționale nu-mi permite să constat progrese în vederea eliberării de aceste sancțiuni în timpul apropiat. Un președinte moldovean cu ideea fixă a unei federalizări a la russe ar merge ca prostul contra curentului general. Rusia nu este un stat credibil. În ultimii ani a făcut totul pentru ca să-și compromită orice reputație pe plan extern. A sfidat dreptul internațional și a tăbărât cu armele asupra Ucrainei. A negat semnăturile pe care le-a pus atunci când Ucraina a renunțat la armele sale nucleare. Tot așa, Rusia a nesocotit obligațiile sale de a-și retrage munițiile și armata din Republica Moldova, conform Declarației OSCE de la Istanbul din 1999.

Apropo, observ cu mâhnire niște personaje, care se tot afișează în presa de limbă rusă în calitate de avocați ai Rusiei, afirmând că la Istanbul, Rusia nu și-a asumat obligații și că au fost doar niște declarații fără putere juridică. Nu fiți ridicoli, tovarăși! Nici un fel de manipulare nu poate justifica aflarea ilegală, ilicită, neconstituțională a trupelor ruse pe teritoriul suveran al Republicii Moldova, iar Transnistria este parte din teritoriul nostru național recunoscut internațional. Secesionismul transnistrean supraviețuiește inclusiv datorită acestor manipulatori de profesie, a idioților utili care servesc unei puteri expansioniste. Nimeni nu poate să șteargă cu buretele crimele acestei puteri în războiul din 1992 contra Republicii Moldova, după cum nimeni nu poate justifica anexarea Crimeii prin trupe de intervenție militară și nu prin plebiscit, după cum a trâmbițat puterea de la Kremlin. Iar aceste infracțiuni sunt condamnate de dreptul internațional și de Carta ONU.

Personal, am convingerea că Rusia nu poate juca un rol de mediator onest în reglementarea conflictului transnistrean pentru că, chiar de la începuturile acestui conflict, a fost sponsorul direct al acestui separatism, ideologul și susținătorul declarat al revizionismului filosovietic. Este adevărat însă că observăm uneori diverse poziții și în interiorul unor state europene în privința conflictelor înghețate. Sunt unele state care ar dori, eventual, să meargă la niște negocieri, concesii în raport cu Rusia, pentru că susțin că nu poate fi neglijat rolul acesteia pentru securitatea pe continentul european. Alte state, mai ales din Europa Centrală, înțeleg că aceste concesii acordate Rusiei pe seama suveranității unor terți pot doar spori setea de ”revanșă istorică”, de noi cuceriri teritoriale, așa cum s-a întâmplat cu puțin înainte de cel de-al doilea război mondial. Și noi știm cu ce s-au încheiat aceste mici cuceriri victorioase după 1939.

Republica Moldova trebuie să-și definească o politică clară față de enclava separatistă – să-și structureze un plan propriu de reintegrare, să identifice „liniile roșii” pe care nu trebuie să le depășească și să identifice resursele pe care le poate mobiliza pentru a realiza proiectul său politic și economic de recuplare a regiunii transnistrene la spațiul constituțional, economic și de securitate care ne aparține de drept. Până în acest moment, din păcate, Moldova nu a avut un instrumentar clar, recunoscut la nivel național, de reintegrare teritorială. Au fost gesturi simbolice, declarații rostite uneori de la tribuni internaționale, au fost și anumite legi adoptate de Parlamentul Republicii Moldova, cum a fost și Legea privind statutul special al raioanelor de Est (2005), dar nu au existat planuri migăloase de acțiuni, bugete și resurse alocate în scopuri precise, ca să aducem această regiune în corpul național al țării, eliminând ca niște polipi malefici toate structurile care mențin în viață organismul muribund al separatismului transnistrean.

Și nu a existat, în opinia mea, o coeziune suficientă la nivelul clasei politice asupra acestui obiectiv cu adevărat de interes național. De cealaltă parte, Federația Rusă a jucat abil pe vulnerabilitățile statului Republica Moldova și pe slăbiciunile ideologice ale partidelor politice, multe dintre care au dorit să-și tranzacționeze serviciile oferite puterii politice de la Moscova în schimbul unor beneficii materiale, a unor protectorate de natură politică sau de alt gen, precum e și cazul lui Igor Dodon. Acest proiect federalist nu servește intereselor Republicii Moldova!  Este doar un gest de lașitate, de clientelism rușinos față de o putere străină.

- Cu siguranță ați văzut declarația făcută de Igor Dodon pentru Interfax. El a spus că „aderarea Moldovei la UE se va face fără Transnistria și fără Găgăuzia”…

- Este o declarație total iresponsabilă care nu face bine nici măcar unui repetent dintr-o școală primară fără șansa de a susține examenele, nemaivorbind de faptul că nu-i face bine unui candidat care a participat într-o campanie prezidențială. Să spui despre propria țară că anumite regiuni ale sale nu vor face parte dintr-un proiect, care reprezintă o politică oficială a acestei țări - este un gest prostesc. Este rușinos și descalificant. Un politcian care spune asemenea lucruri își semnează practic sinuciderea politică într-un spațiu public, care ar puta sancționa prostia și lașitatea. Nu-mi imaginez la ce stare de marginalitate politică poți să ajungi ca să rostești asemenea inepții în săptămânile dinaintea unui jurământ pe care trebuie să-l depui de a apăra suveranitatea și independența, indivizibilitatea și unitatea statului. Nu cred că jurământul de credință patriei pe care poate să-l dea un asemenea om are vreo valoare. Eu mă îndoiesc că el este capabil să exercite o asemenea funcție în stat”.



Plasează articolul în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin


Comentarii Adaugă comentariu
Nume, Prenume *:
E-mail:
Comentariu * caractere rămase