Prima / WEBCAST  /  (VIDEO) Valentin Lozovanu și Sergiu Gaibu despre asistența financiară externă oferită R. Moldova

(VIDEO) Valentin Lozovanu și Sergiu Gaibu despre asistența financiară externă oferită R. Moldova

imprimare
18.02.2016      

În ultimii 5 ani, R. Moldova a primit asistență financiară externă de peste 3 miliarde euro, dintre care, jumătate cu titlu de grant. Banii au fost destinați pentru implementarea reformelor, dar și pentru infrastructură. Mai puțin s-a donat pentru dezvoltare economică , cercetare și știință.

Din 1994 R. Moldova a început să primească asistență financiară de la Banca Mondială, dar cu rate destul de mari, care au îndatorat țara, banii fiind rambursați în decurs de zece ani, până în 2004. Din 2004 Banca Mondială și-a revizuit strategia, incluzând RM într-un alt sistem de finanțare cu rate mai avantajoase. În ultimii ani iar am trecut la credite comerciale și BM iar ne introduce în categoria BERD cu rate de 5%-8% . Dacă până acum raportul era 70% grant și 30% credit, acum acest procentaj a ajuns 50 la 50. De aceea, trebuie să fim atenți pe termen mediu și îndelungat ce credite accesăm, susțin experții IDIS.

Potrivit lor, foarte rar se publică rapoartele privind asistența financiară externă, atât de Cancelaria de stat, cât și de finanțatori. Iar societatea civilă nu se poate expune asupra modului în care Guvernul execută ce și-a asumat.

Concluziile au fost formulate de experții Valentin Lozovanu și Sergiu Gaibu în cadrul emisiunii ”60 de minute de realism economic”, moderată de jurnalistul Vlad Bercu în cadrul unui program realizat de IDIS Viitorul și Radio Europa Liberă.

Întreaga emisiune poate fi urmărită aici:



Plasează articolul în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin