Prima / ŞTIRI ȘI EVENIMENTE IDIS  /  IDIS Viitorul și autoritățile din Soroca și Iampol vor dezvolta turismul rural în cadrul unui proiect transfrontalier

IDIS Viitorul și autoritățile din Soroca și Iampol vor dezvolta turismul rural în cadrul unui proiect transfrontalier

imprimare
01.02.2017     665 

Capacitățile prestatorilor serviciilor de turism și a autorităților locale din Soroca și Iampol vor fi consolidate în cadrul unui proiect transfrontalier, implementat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. 

Proiectul „Turismul rural – un pas sigur pentru sporirea cooperării transfrontaliere între raioanele Soroca și Iampol” este realizat de IDIS „Viitorul”, în parteneriat cu Consiliul raional Soroca și Consiliul din Iampol (Ucraina) și are o durată de 18 luni.

Acordul de parteneriat a fost încheiat la 1 februarie în cadrul unei ceremonii solemne de semnare a celor 16 contracte de finanțare în cadrul Programului de Cooperare Teritorială Republica Moldova – Ucraina. Proiectele sunt distribuite între cele trei priorități definite de program și anume: îmbunătățirea condițiilor de viață ale comunităților locale, abordarea în comun a provocărilor transfrontaliere, educație, cultură și sport. 

„Prin intermediul proiectului, sperăm să obținem o cooperare constructive între autoritățile locale și businessul din turismul rural din raioanele Soroca și Iampol. Experții IDIS vor elabora instrumente și mecanisme utile pentru prestatorii de servicii în turismul rural care vor facilita creșterea economică și atractivitatea regiunilor”, a declarat Managerul de proiect, Liubomir Chiriac.

Proiectul transfrontalier include o serie de instruiri, vizite de studiu la pensiunile turistice, un Ghid pentru prestatorii de servicii turistice, patru festivaluri, o hartă turistică, spoturi video și chiar un film documentar ce va scoate în evidență patrimoniul turistic din raioanele Soroca și Iampol.

„Proiectul va oferi posibilitatea prestatorilor de servicii de turism să învețe să gestioneze corect activitatea lor. Totodată, proiectul va permite valorificarea potențialului turistic, meșterii populari se vor face cunoscuți și ne vom reaminti de tradițiile populare”, este de părere Stela Zabrian, Secretarul Consiliului raional Soroca și partener al inițiatiei transfrontaliere.

Partenerii cooperării teritoriale - autoritățile locale, comunitățile și organizațiile societății civile de pe întreg teritoriul Republicii Moldova și a regiunilor eligibile din Ucraina (Cernăuți, Vinița și Odesa) au participat la procedura cererilor de propuneri de proiecte pentru a aborda provocările dezvoltării comune a țărilor lor. Suma totală oferită de către UE în cadrul Programului Moldova - Ucraina este de 3,3 milioane de euro.

"Aceste proiecte vor contribui la dezvoltarea soluțiilor comune, care să facă față provocărilor sociale și de dezvoltare economică. De asemenea, ele vor consolida dialogul transfrontalier între autoritățile locale, comunitățile și organizațiile societății civile, și, în consecință, la dezvoltarea unor legături mai strânse între Republica Moldova și Ucraina”, a menționat Aneil Singh, şef Secţie Cooperare, Delegaţia UE în Moldova.

Scopul Programului de Cooperare Teritorială Republica Moldova – Ucraina în cadrul Parteneriatului Estic (EaPTC) este de a crea un mediu favorabil pentru programele de cooperare teritorială de-a lungul frontierelor între țările: Moldova – Ucraina, Armenia – Georgia, Azerbaidjan – Georgia și Belarus – Ucraina, respectând specificului fiecărei zone de frontieră. La fel, Programul își propune să consolideze capacitățile autorităților locale și regionale și actorilor nonguvernamentali să dezvolte și să implementeze în comun proiecte transfrontaliere. Contribuția generală a Uniunii Europene la implementarea Programului EaPTC este de 12,5 milioane de euro.

Pentru mai multe informații contactați Ana – Maria Veverița: ana.veverita@viitorul.org sau 022 22 18 44

 


Plasează articolul în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin


Comentarii Adaugă comentariu
Nume, Prenume *:
E-mail:
Comentariu * caractere rămase