Prima / ŞTIRI ȘI EVENIMENTE IDIS  /  Viorica Antonov: Nivelul scăzut al pensiilor expune pensionarii la riscul sărăciei

Viorica Antonov: Nivelul scăzut al pensiilor expune pensionarii la riscul sărăciei

imprimare
08.10.2015     383 

Sistemele publice de pensii se află în pragul colapsului în întreaga lume pe fondul creșterii speranței de viață și a îmbătrânirii populației. Republica Moldova nu face excepție, consideră Viorica Antonov, experta IDIS Viitorul, care a participat la dezbaterea publică “Sunt femeie, la ce vârstă mă pensionez?!”, dedicată Zilei internaționale a Persoanelor în Etate 2015, eveniment  în cadrul campaniei ”Vârsta cere acțiuni” organizată de către Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei și Help Age International.

 

Experta a mai precizat că nivelul scăzut al pensiilor expune pensionarii la riscul sărăciei, de aceea când vorbim despre o eventuală majorare a vârstei de pensionare, societatea simte o reticență față de acest subiect.

Astfel, în opinia dânsei, reformele nu trebuie să se reducă doar la majorarea vârstei de pensionare, ci să cuprindă o abordare multidimensională și constructivă ce ar viza:

-          revizuirea formulei de calcul a pensiei pentru limită de vârstă;

-          valorificarea conceptului de învățare pe tot parcursul vieții;

-          reducerea discrepanțelor de gen, deoarece femeile se bucură în prezent de mai puţine şanse de a face economii suplimentare pentru pensie decât bărbaţii;

-          antrenarea tinerilor pe piața muncii, prin acordarea creditelor subvenţionate tinerior specialiști pentru locuință și bunuri de primă necesitate etc.

”Avantajul creșterii vârstei de pensionare, în comparație cu alte opțiuni pentru echilibrarea securității sociale, este că ar încuraja oamenii să lucreze perioade mai îndelungate . Dar, există și dezavantajul situațiilor în care unele persoane se confruntă cu probleme de sănătate. Acest lucru este valabil în special pentru persoanele care activează în condiții nocive de muncă. De asemenea, este necesară implementarea măsurilor speciale pentru îmbunătățirea asistenței medicale a persoanelor angajate în câmpul muncii și a vârstnicilor”, a declarat Viorica Antonov.

 

 



Plasează articolul în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin


Comentarii Adaugă comentariu
Nume, Prenume *:
E-mail:
Comentariu * caractere rămase