Prima / ANUNŢURI  /  Dezbateri economice on-line: Experții IDIS, Victor Parlicov și Sergiu Tofilat despre datoria Transnistriei la energie și finanțarea separatismului în Moldova

Dezbateri economice on-line: Experții IDIS, Victor Parlicov și Sergiu Tofilat despre datoria Transnistriei la energie și finanțarea separatismului în Moldova

imprimare
21.03.2016      

IDIS ”Viitorul” și Radio Europa Liberă anunță o nouă dezbatere economică on-line. Marți, 22 martie, ora 13.00, experții IDIS, Victor Parlicov și Sergiu Tofilat, împreună cu moderatorul emisiunii, Vlad Bercu, vor discuta despre datoria Transnistriei la energie și finanțarea separatismului în Moldova.

Experții vor analiza modul în care banii achitați de consumatorii de pe malul drept al Nistrului au ajuns să finanțeze regimul transnistrean.

Potrivit experților, una din modalități este schema contractuală prin care gazele naturale sunt furnizate din Federația Rusă în R.Moldova. Astfel, S.A.”Moldovagaz”, unde Guvernul R. Moldova are o cotă de peste 35%, achiziționează gaze naturale și pentru regiunea transnistreană, care din anii ’90 nu achită consumul acestora, astfel acumulându-se datorii imense de la S.A.„Moldovagaz” față de S.A.D.”Gazprom”. Anume această schemă contractuală face ca, procurând energia electrică produsă în regiunea transnistreană, consumatorii din R. Moldova indirect să finanțeze separatismul în propria țară.

Discuțiile au loc în cadrul dezbaterilor economice ”60 minute de realism economic”, transmise on-line în parteneriat cu Biroul de la Chișinău al Radio Europa Liberă. Acestea pot fi urmărite pe site-ul – www.viitorul.org. 

 

 



Plasează articolul în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin