Prima / ANUNŢURI  /  Invitație la Conferința de presă privind lansarea Indexului de transparență a raioanelor din Moldova

Invitație la Conferința de presă privind lansarea Indexului de transparență a raioanelor din Moldova

imprimare
24.11.2016      

Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul" invită reprezentanții mass-media la conferința de presă privind lansarea Indexului de transparență a raioanelor din Moldova.

Conferința de presă va avea loc marți, 29 noiembrie, cu începere de la ora 10.00, în sala de conferinţe a Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, et. 2, situat pe str. Iacob Hâncu 10/1, MD – 2005, Chișinău.

Indexul, semnat de expertul Viorel Pârvan are ca scop monitorizarea autorităților administrației publice locale de nivelul II (Consiliile raionale) din Republica Moldova pentru a determina nivelul de transparență în activitatea acestora. În acest sens, a fost aplicată o cercetare sociologică în rândul reprezentanților raionali și au fost monitorizate paginile web oficiale ale celor 32 de Consilii raionale pentru stabilirea clasamentului privind deschiderea guvernării locale către cetățeni.

Consiliile raionale au fost evaluate în nouă criterii de transparență care includ accesul la informație, participarea în procesul decizional, organizarea și desfășurarea achizițiilor publice, administrarea proprietății publice, etica profesională și conflictul de interese, bugetarea raională, serviciile sociale, investițiile, întreprinderile municipale și participarea în societățile comerciale.

Recent, IDIS „Viitorul" a lansat portalul transparenței guvernării locale în Moldova: http://localtransparency.viitorul.org/. Website-ul, disponibil în trei limbi, arată nivelul de transparență al autorităților publice locale, clasamentul celor mai deschise autorități și o hartă interactivă a acestora.

Evenimentul are loc în cadrul inițiativei „Localități transparente, competitive și sustenabile financiar“. Inițiativa este implementată de IDIS „Viitorul”, în parteneriat cu Institutul pentru Reforme Economice și Sociale din Slovacia (INEKO), cu susținerea financiară a Programului de Asistență Oficială pentru Dezvoltare al Republicii Slovace (SlovakAid) și Ambasada SUA în Republica Moldova. Proiectul are ca scop creșterea transparenței, responsabilității financiare și competitivitatea autorităților locale din Republica Moldova.

Pentru mai multe detalii, contactați Ana-Maria Veverița la 022 221844 sau ana.veverita@viitorul.org



Plasează articolul în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin