print
Guvernul Filip, sub lupa FMI, la ”15 minute de realism economic”
03.02.2017

IDIS ”Viitorul” și Radio Europa Liberă anunță o nouă emisiune economică. Marți, 7 februarie, expertul, Vlad Bercu va vorbi despre: ”Guvernul Filip, la primul examen major în fața FMI, după adoptarea Programului”.

Invitatul emisiunii va răspunde la următoarele întrebări:

1.O misiune a FMI va sosi la 14 februarie într-o vizită  de două săptămâni la Chișinău pentru a face o primă evaluare a Programului pentru Republica Moldova. În ce măsură au fost îndeplinite angajamentele asumate de autorități?

2.A devenit mai transparent sistemul bancar ? Se cunosc beneficiarii finali ai băncilor? Au fost efectuate controalele la cele mai mari trei bănci, cum prevedea Memorandumul?

3.Autoritățile nu vor evita discuții aprinse pe subiectele inițiativa președintelui Igor Dodon privind transformarea creditelor de urgență oferită de Banca Națională a Moldovei celor trei bănci devalizate în datorie publică și proiectul Legii privind legalizarea capitalului și stimularea fiscală. FMI a și declarat că ar putea reevalua acordul cu Republica Moldova dacă va fi anulată decizia privind transformarea creditului BNM în datorie publică.

4. O restanță rămâne ”ajustarea la timp a tarifelor la serviciile comunale în baza costurilor, pentru a preveni tărăgănări discreționare”, angajament ce urmează să fie onorat până la 31 martie 2017. Dacă în cazul Termoelectrica, tarifele au fost ajustate, CET Nord așteaptă din 2011 o ajustare a tarifelor la costuri.. Întrebările suplimentare le puteți adresa pe facebook.

Discuțiile au loc în cadrul dezbaterilor economice ”15 minute de realism economic”, transmise on-line în parteneriat cu Biroul de la Chișinău al Radio Europa Liberă. Acestea pot fi urmărite pe site-ul – www.viitorul.org.

Tel +373 22 21 09 32, +373 22 22 18 44 / 22 71 30
Fax +373 22 24 57 14
Copyright © 2018 Institutul pentru Dezoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) "Viitorul"
Toate Drepturile Rezervate